FEBRUARIE 2023 Vorbește de Bine #8
Am deschis radioul în weekend în timpul unei deplasări prin București.
La RRC, un interviu (in memoriam) cu George Banu. Auzindu-i vocea m-am emoționat puternic. Ce om generos, mi-am spus, aducându-mi aminte de nenumăratele momente în care el venea în vizite la UNATC și ținea prelegeri și conferințe.
Îmi plăcea mult acest om; avea idei atât de clare, simple și legate de atât de multe alte aspecte culturale; ce sinapse spectaculoase; cum putea să transforme banalul în extraordinar în 2-3 fraze!
De aceea, nu lipseam niciodată la astfel de evenimente cât timp am fost student la Facultatea de Teatru.
În dialogurile cu alte personalități din teatrul românesc, era permanent cu un carnețel în mână atunci când vorbea interlocutorul său, notând – el, George Banu, profesor de rang A la Sorbona – asemenea unui student.
În acest interviu de la radio vorbea despre cartea sa „Casa cu daruri” (al doilea volum din seria „Parisul personal”) și despre felul în care cadourile sunt acte de prezență, de atenție către celălalt.
Un dar bine chibzuit este unul ales cu gândul la cel căruia îi este oferit.
Ce legătură are acest lucru cu public speaking, vă întrebați?
Eu cred că foarte mult! Aflăm de ce, în acest episod despre ceea ce eu numesc „actul de generozitate”.
Dacă vrei să citești episoadele trecute, o poți face aici.
POVESTE
Haide să facem un mic exercițiu. Ia un loc.
Inspiră timp de 4 secunde.Atunci când inspiri, imaginează-ți că aerul din jur are o culoare.
Expiră timp de 6 secunde. Atunci când expiri, imaginează-ți că aerul pe care îl expiri are o culoare.
Ce culori ți-ai imaginat?
Indiferent care sunt acestea, experimentul te face să devii conștient că aproape la fiecare 10 secunde luăm ceva din exterior, prelucrăm acest ceva în interiorul nostru, iar apoi, oferim lumii înconjurătoare o parte din noi înșine.
În fiecare zi respirăm în medie de 20.000 de ori. De douăzeci de mii de ori luăm ceva oferit de lumea înconjurătoare și de douăzeci de mii de ori oferim lumii ceva al nostru, ceva din propriul nostru corp. Și asta doar într-o zi.
Iar atunci când vorbim, putem rosti doar în timpul unei expirații. Actul de vorbire este, în sine, un act al dăruirii.
(Vrei mai multe exerciții de respirație care pot fi folosite în diferite momente ale pregătirii unui discurs? Citește articolul acesta.)
Așa că, resetează-ți așteptările.
Chiar dacă ai un țel foarte clar și pragmatic (obținerea unui post, câștigarea unui fotoliu în conducerea firmei etc.), atunci când pregătești un discurs, gândește-te la ce poți oferi auditoriului tău, mai mult decât la ce poți obține din acel discurs. Știu că pare ciudat, dar astfel, țelul tău va fi atins implicit, nu în mod explicit.
De altfel, această schimbare de perspectivă te va elibera de o parte din emoțiile pe care le ai înaintea unui discurs. Tu nu va trebui să te mai gândești că trebuie să convingi, nu va trebui să mai demonstrezi că ești bun sau grozav. Lasă poveștile tale să o spună în mod indirect. Singura ta misiune este să împărtășești ceva, să oferi ceva publicului tău.
Bine, dar cum să realizezi acest lucru? Ce anume să oferi?
În primul rând, oferă ce are nevoie publicul tău.
Cum afli ce are el nevoie cel mai mult decât, așa cum spune George Banu, gândindu-te la acesta, cu atenție și dedicare, fără superficialitate, aplecându-te cu profunzime și implicare.
Este firesc, poate, să te prezinți și să spui ce lucruri frumoase ai făcut, iar la final să le spui tuturor care este site-ul tău sau canalul tău de Instagram, însă pentru cei care te ascultă este mai interesant cu ce îi poți ajuta, ce le poți împărtăși sau povesti, mai mult decât ce realizări grozave ai avut în trecut.
Așa că, îți propun să construiești tema discursului tău pornind de la această întrebare:
„Ce pot oferi eu publicului meu?”
PUBLIC SPEAKING PENTRU COPII
Am rugat 8 adolescenți (sic) de la cursul meu de vorbit în public dedicat acestei vârste (apropo, mai sunt 3 locuri disponibile), să participe la un exercițiu.
I-am pus să propună un posibil început de discurs despre primul cuvânt care îmi va apărea înainte atunci când deschid o carte. Cuvântul s-a nimerit să fie „echilibru”.
Au construit ei înșiși o serie de modalități de a începe un discurs. Fiecare a rostit un început de speech unic și plin de delicatețe.
Acest lucru, mi-am dat eu seama, avea de-a face cu atmosfera specială care s-a creat în cadrul întâlnirilor noastre (le mulțumesc lor pentru disponibilitatea sufletească).
Mi-am spus atunci – ne-am dăruit unii altora experiențe pline de sens prin intermediul vorbirii.
A fost un moment plăcut, lipsit de dorința de a demonstra sau de a-i convinge pe ceilalți de ceva anume și acest lucru, cred eu, este chiar esența comunicării.
SENS
Nu uita, este eliberator să te gândești că actul vorbirii nu este unul prin care să demonstrezi calitățile tale, ci unul prin care să dăruiești și să împărtășești ceva celor de lângă tine.
CONTACT
Scrie-mi la razvan@vorbestedebine.ro. Acolo îmi poți cere sfaturi personalizate sau trimite gânduri legate de parcursul tău personal.
Mulțumim Imagine People pentru identitate vizuală și grafica realizată special pentru acest newsletter, dar și pentru social media management. Mulțumim Teodora Luca și Raluca Enache pentru proofreading și corectură.
Ți se pare de folos? Dă mai departe acest newsletter!
📩 Ne poți susține cu un share sau like și pe social media: Facebook: Vorbește de Bine Instagram: Vorbește de Bine
Astfel, vom ajunge la cât mai mulți vorbitori de bine, care spun povești și fac lucruri mărețe să se întâmple.