Salut,
Ediția asta de newsletter e una de vară, clar. Mai relaxată, mai pusă pe zâmbete și conectare. Ediția de iunie nu e doar despre a vorbi bine, ci și despre a trăi bine – cu râsete, cu relaxare, cu prezență.
Vorbim despre umor – nu ca moft, ci ca superputere de comunicare. Pentru că, hai să fim serioși: ce e un discurs fără un zâmbet? Ce-i o idee bună, dacă nu te conectează cu ceilalți?
Vara asta, dăm jos sacoul de pe discursuri și punem o anecdotă bună în buzunar. Să râdem, să ne simțim în largul nostru și… de ce nu, să vorbim de bine cu zâmbetul pe buze.
Imaginează-ți asta: ești în fața unui public. Spui o idee importantă, bine structurată.
Dar în ochii celor din sală se citește altceva. Neatenție. Tăcere. Un scrolling pe telefon. Și-atunci… ce faci?
Ai două opțiuni:
Continui să livrezi ideea, sperând că va ajunge la destinație
sau
Schimbi placa. O pauză. O poveste. O glumă bine aleasă. Râsete. Ochii se ridică. Conexiunea s-a restabilit.
Aceasta este puterea umorului în discurs. Nu să distreze. Ci să conecteze.
De ce râdem împreună?
Râsul este o reacție profund umană. Studiile de neurologie și psihologie socială au demonstrat că râsul este contagios – la propriu. Atunci când cineva râde lângă noi, creierul nostru activează aceleași circuite neuronale ca și când am râde noi înșine! (Aici un studiu interesant prezentat de Psychology Today.)
Sitcom-urile știu asta de zeci de ani. De aceea au introdus râsete în fundal (live sau preînregistrate). Aceste sunete nu doar că „umplu spațiul”, ci acționează ca un catalizator social: ne dau permisiunea de a râde și ne spun „e în regulă să te bucuri acum”.
Așa că… dacă cei din publicul tău percep acel „ai voie” să fii uman, vulnerabil, amuzant – atunci se vor simți și ei liberi să râdă. Și exact în acele momente nu mai ești doar un vorbitor pe o scenă, ci un om care vorbește cu alți oameni.
Faptul că râsul este contagios e arătat și de un exercițiu de teatru invizibil pe care îl puteți vedea mai jos – gândit de inițial de Augusto Boal – un regizor și dramaturg brazilian. Teatrul invizibil este o formă de teatru social în care actorii interpretează o scenă în spații publice reale (piețe, cafenele, mijloace de transport), fără ca trecătorii să știe că asistă la un act teatral.
Aici, actorii sunt infiltrați printre oameni obișnuiți într-un metrou. Am făcut și eu acest experiment, acum vreo 10 ani, alături de o grupă cu care lucram la British Council public speaking în engleză – și a funcționat super! (Salutări celor care ne citesc și care au făcut parte din acea grupă).
Aici este o interpretare artistică a acestui exercițiu – sub forma unui scurt-metraj realizat de niște belgieni faini.
Umorul este (și) un joc
În „Homo Ludens”, Johan Huizinga argumentează că omul nu este doar un „homo sapiens” – adică un gânditor – ci și un „homo ludens” – un jucător. În esență, cultura noastră, inclusiv comunicarea, se construiește (și) prin joc și joacă.
Umorul este una dintre formele cele mai rafinate de joc. El presupune reguli subtile: o doză de surpriză, o răsturnare de sens, dar și o benevolență de fond. Asta face diferența între o glumă bună și o glumă care rănește.
Umorul de calitate apare la intersecția dintre un element binevoitor și unul ușor malvolent.
Dacă e prea cuminte – nu râde nimeni.
Dacă e prea răutăcios – doare.
În discursuri, ironia și sarcasmul NU ajută. Pot funcționa în stand-up comedy, dar nu în contexte în care vrem să creăm încredere.
Alege glume care să invite la râs, nu la ridicat din sprâncene.
5 idei ca să spui o poveste amuzantă în discursul tău
Am întâlnit mulți cursanți care îmi spun cu resemnare: „Eh, eu nu știu să fiu amuzant, umorul nu e pentru mine”. Dar adevărul e că umorul nu e o superputere rezervată câtorva aleși – e un mușchi care se antrenează, la fel ca abilitatea de a vorbi în public.
Se câștigă prin exercițiu, prin încercări repetate, prin eșecuri simpatice și ajustări. Nu trebuie să „fii amuzant” din instinct – ci doar să fii dispus să cauți o poveste care te face să zâmbești și s-o spui.
Așa că, în loc de „umorul nu e pentru mine”, încearcă să spui „ce poveste amuzantă aș putea încerca data viitoare?” – și vezi ce se întâmplă.
Iată și 5 lucruri pe care le poți face în antrenamentul tău:
💡 Nu trebuie să fii tu amuzant.
Mută atenția de pe tine pe ceea ce ai de spus. Dacă vrei să fii amuzant – alege o poveste amuzantă. O întâmplare reală, în care s-a întâmplat ceva absurd, neprevăzut sau cu un final neașteptat – acestea sunt cele mai eficiente.
💡 Zâmbește.
Publicul simte. Dacă povestea încă te face să zâmbești, e un semn bun. Lasă energia acelei emoții să te însoțească și fii contagios.
💡 Folosește-ți prezența.
Fii atent la reacțiile din sală. Dacă simți că lumea începe să chicotească, dă-le spațiu. Fă o pauză. Zâmbește cu ei. Lasă râsul să aibă loc.
💡 Construiește momentul de tensiune.
O poveste amuzantă are ritm. Nu livra poanta prea devreme. Joacă-te cu așteptările. Uneori, o pauză înainte de punchline e mai eficientă decât gluma în sine.
💡 Fii generos.
Nu spune glume „pe seama altora”. Alege povești care te autoironizează ușor sau care arată latura absurdă a unei situații. Umorul auto-dirijat e cel mai ușor de digerat și creează imediat empatie.
Umorul este agerimea spiritului
Feodor Dostoievski spunea că „umorul este agerimea spiritului”.
Eu simt de fiecare dată când cineva reușește, printr-o replică scurtă sau o întorsătură de idee, să-mi schimbe perspectiva, să-mi aducă un zâmbet acolo unde era tensiune. Umorul nu e doar „ha-ha”, ci e o formă de inteligență vie, flexibilă, care știe să vadă legături neașteptate între lucruri și să transforme disconfortul în complicitate.
Într-un discurs, această agilitate mentală nu se manifestă doar prin glume spontane, ci și prin capacitatea de a simți publicul, de a adapta tonul, de a lua o mică încurcătură și a o transforma în ceva simpatic. Umorul e antrenamentul perfect pentru mintea care vrea să rămână prezentă, creativă și conectată.
Și poate cel mai frumos, umorul nu se impune niciodată – el invită. La zâmbet. La atenție. La prezență împărtășită.

Concluzii
Umorul creează conexiune. Este podul invizibil dintre tine și public. Este pauza de respiro, e zâmbetul care spune: „Și eu sunt om, ca tine.”
Poate că nu ținem minte întotdeauna cifrele, argumentele sau definițiile. Dar cu siguranță ne amintim cum ne-a făcut cineva să râdem. Râsul construiește amintiri.
Atelierul „Vorbește de bine” – locul în care umorul se exersează
Dacă vrei să exersezi cum să integrezi umorul în discursurile tale, te aștept la atelierul săptămânal Vorbește de bine, în București. Este un spațiu în care învățăm nu doar să vorbim, ci și să ne jucăm cu cuvintele, cu emoțiile, cu publicul.
Folosim exerciții de improvizație, lucrăm pe storytelling și testăm împreună ce fel de umor creează conexiune și ce fel de glume e mai bine să le păstrăm pentru cercuri restrânse. Într-un cadru sigur, prietenos și profesionist. În comunitate.
Te aștept să râdem împreună – pentru că, până la urmă, de aici pornește totul: dintr-un râs comun.
Hai în comunitate
💬 Dacă vrei să primești tips & tricks despre vorbitul în public, idei de exerciții sau inspirație săptămânală, poți da join în comunitatea noastră de WhatsApp pentru adulți.
Mă alătur
Știi pe cineva care s-ar bucura să participe la cursurile noastre? Trimite-i acest newsletter! 📩
LINK ABONARE LA NEWSLETTER
Cu prietenie,
Răzvan Ropotan
Fondator & Content Creator la Vorbește de bine
Facebook: Vorbește de bine
Instagram: Vorbește de bine
LinkedIn: Vorbește de bine
Hai să transformăm împreună comunicarea într-o experiență puternică și autentică!


