Despre micile cuvinte și sunete pe care le facem când suntem nesiguri
Salut,
În primul rând, îmi doresc să știi că aceste cuvinte și sunete de umplutură – gen, ăăăă – nu sunt chiar atât de rele cum sunt considerate. Ele, îîîî, lucrează în culise, știi? 😊
Rolul surprinzător de util a lui „ăăă”
Când folosești cuvinte de umplutură, creierul tău nu „se blochează”. Își ia un răgaz.
Lingviștii împart aceste sunete în două categorii. Prima include „pauzele”, precum „ăă” și „îî”, pe care multă lume le condamnă. Sunt neobișnuite pentru că nu înlocuiesc altceva; nu le poți schimba cu un sinonim mai elegant.
Ele îndeplinesc, de fapt, un rol precis. De obicei apar chiar înainte să formulăm ceva mai complex: o frază mai amplă, un termen mai puțin familiar sau o construcție sintactică mai complicată.
Este un semnal că mintea are nevoie de o fracțiune de secundă pentru a organiza informația. Cu cât gândul este mai elaborat, cu atât crește probabilitatea apariției unei astfel de pauze.
Aceste pauze umplute au dublu rol: îi oferă timp celui care vorbește și reglează dinamica întregii conversații. Un „ăă” sau „îî” rostit clar indică faptul că enunțul este încă în curs de formulare.
Noi facem acest lucru pentru că, intuitiv, știm că cel cu care vorbim ar putea presupune că ideea s-a încheiat și ar interveni sau ar interpreta tăcerea drept o pierdere a firului logic.
În acest sens, un „ăă” funcționează ca un mesaj implicit: „Stai așa. Mai am puțin, îmi formulez gândul.”
Un fun fact este și că studiile arată că „îî” este folosit mai frecvent pentru pauze scurte, în timp ce „ăă” apare atunci când vorbitorul anticipează o întârziere ceva mai lungă.
Cuvintele de umplutură
A doua categorie este formată din cuvintele de umplutură, pe care lingviștii le numesc mărci discursive: termeni precum „gen”, „deci”, „știi”, „ei bine”, „păi” sau „și așa mai departe”.
Spre deosebire de simplele pauze umplute, acestea nu sunt doar semne de ezitare, ci chiar mecanisme sociale. Ele organizează ideile și influențează, în mod discret, felul în care mesajul este recepționat.
Ei bine, plasarea lui „ei bine” la începutul unei propoziții poate pregăti ascultătorul pentru o nuanță sau pentru o informație diferită de așteptări.
În conversațiile obișnuite, astfel de expresii au un rol relațional important: facilitează coerența și creează un cadru interpretativ comun. În absența lor, comunicarea ar putea părea mecanică și lipsită de naturalețe. Gen.
Problema percepției
Chiar dacă ele pot contribui la cursivitatea dialogului, studiile (cum este acesta din American Physiology Society) indică faptul că utilizarea lor în exces poate transmite indecizie sau o stăpânire insuficientă a subiectului sau chiar a limbii.
În mediile profesionale, cum sunt prezentările sau ședințele importante, această impresie poate afecta atât credibilitatea, cât și claritatea mesajului, nu-i așa?
Heather Hayes, profesor asistent la Universitatea Pace din New York, subliniază că un vorbitor care recurge frecvent la astfel de formule riscă să fie perceput drept mai puțin pregătit sau mai puțin competent. În contexte cu miză ridicată, prezentări în companii sau interviuri de angajare, o frecvență mare a cuvintelor de umplutură este corelată cu evaluări mai slabe în privința credibilității și a abilităților de comunicare.
În public speaking, trainerii (chiar și eu câteodată :)) critică ferm aceste obiceiuri și, recunosc, mulți cursanți au venit și m-au rugat să facem ceva să scape de această problemă.
Așa că iată mai jos 7 sfaturi pentru ei și pentru tine, pe care le poți aplica de astăzi dacă simți că folosești prea multe (important acest aspect – un număr redus de ăăă-uri sau cuvinte de umplutură este normal) astfel de cuvinte.
1. Auditul audio / subtitrare
Înregistrează-te și ascultă-te. Nu e ușor și încearcă să nu fii prea critic.
Primul pas de a scăpa de această problemă este să o conștientizezi.
Poți folosi unelte de transcriere automată (de exemplu să încarci înregistrarea pe youtube în modul privat și apoi să activezi subtitrarea automată) ca să vezi doar textul. Pentru unii oameni, înregistrarea proprie și apoi ascultarea îi face să se privească din exterior prea mult, ceea ce nu este ideal în timpul unui discurs.
Atenția trebuie orientată către ceea ce spui și către public.
2. Feedback
Un prieten apropiat sau un coach poate observa tipare pe care tu nu le conștientizezi. Cum spuneam mai sus, conștientizarea este primul pas în schimbarea unui obicei.
3. Folosește intonația
În loc să elimini pauzele, înlocuiește cuvintele de umplutură cu variații de intonație. Finalizarea unei fraze cu o ușoară intonație ascendentă (ca atunci când semnalezi virgula în vorbire), arată că ideea continuă, fără a recurge la „ăă”.
În schimb, o intonație descendentă (ca atunci când pui punct în vorbire) poate sugera finalul mesajului tău și îi poate determina pe ceilalți să intervină.
4. Respirația costo-diafragmatică
Respirația aceasta cu care ne naștem – specifică bebelușilor și reînvățată de către actori, tenori, sportivi și cântăreți, ca să folosească vocea mai eficient și mai bine – ne ajută să vorbim cu profunzime, forță și încredere. Inspiri pe nas, cu expansiunea abdomenului și expiri cu retragerea acestuia.
Acest tip de respirație ajută la menținerea controlului. Ține buzele închise până când ai un cuvânt real pregătit. La pauze, închide gura și inspiră, în loc să introduci un sunet de umplutură.
5. Încetinește ritmul
Cred că acest sfat este cel mai eficient. Când vorbești rapid șansa să apară cuvintele de umplutură este mai mare, deoarece creierul încearcă să țină pasul cu ritmul vorbirii.
Încetinirea deliberată – adică o rostire mai răspicată, mai clară – reduce nevoia de a umple tăcerile. Și ajută să transferi și conținutul mai bine către public. Și publicul are nevoie de timp să înțeleagă ceea ce spui.
6. Exersează cu voce tare
Multă lume gândește un discurs și nu-l repetă cu voce tare.
Însă gândul este jucăuș și lipsit de coerență. Rapid. Trece de la o idee la alta fără legătură.
În timpul vorbirii trebuie să legi cuvintele, altfel pierzi coerența, uiți ce urmează și ăăă, cum să zic, nu mai știi ce trebuie să spui. Așa că repetă cu voce tare. Exersarea verbală creează trasee neuronale mai clare, reducând blocajele.
7. Tăcerea e de aur
Trebuie să ne împăcăm cu tăcerea.
Tăcerea în timpul unui discurs arată forță – arată că „nu îmi e teamă, că nu vreau să umplu repede timpul, nu vreau să scap, reflectez cu adevărat”.
Oamenii cu adevărat puternici fac pauze lungi în timpul unui discurs. Își dau voie să facă pauze. Oamenii care au o mai mică încredere în forțele proprii se tem să lase pauze ca să nu fie judecați de public. De exemplu, când primiți o întrebare nu vă grăbiți să răspundeți. Reflectați cu adevărat. De aici apare de multe ori nevoia de a umple spațiul – din neîncredere.
Un exemplu aici cu Steve Jobs care își ia aproape 20 de seunde de liniște (!!) – cine mai are curajul să facă așa ceva – (vă provoc!) înainte să răspundă unei întrebări. Și da, are câteva ă-uri – ceea ce demonstrează că 3-4 ă-uri la un discurs de 2 minute nu sunt deranjante.
Steve Jobs nu arată ezitare, nu este un moment gol, el se gândește real și nu se teme de ceea ce crede publicul despre el – este interesat mai degrabă să răspundă just, decât să facă o impresie bună. Ceea ce vă urez și dumneavoastră. 😊
Ai nevoie de feed-back profesionist?
Te pot ajuta să scapi de teama de a vorbi în public și de frica de liniștea dintre cuvinte.
Lucrăm aplicat, pe discursurile tale reale: prezentări, interviuri, pitch-uri sau intervenții în ședințe, astfel încât să îți controlezi ritmul, respirația și mesajul.
Identificăm tiparele care îți subminează claritatea și le înlocuim cu tehnici concrete de structurare, intonație și gestionare a emoțiilor.
Vezi Coaching 1la1
Cunoști pe cineva care s-ar bucura să primească informații valoroase despre public speaking și comunicare? Trimite-i acest newsletter 📩
LINK ABONARE LA NEWSLETTER
Cu prietenie,
Răzvan Ropotan
Fondator & Content Creator la Vorbește de bine
Facebook: Vorbește de bine
Instagram: Vorbește de bine
LinkedIn: Vorbește de bine
Hai să transformăm împreună comunicarea într-o experiență puternică și autentică!
