Modurile subtile prin care se formează încrederea în forțele proprii

Încă de când eram mic am observat ceva interesant: că nu te poți gâdila singur. Creierul tău îți simte mișcarea înainte s-o faci, o anticipează și anulează surpriza care face gâdilatul să funcționeze.
Cercetătoarea Sarah-Jayne Blakemore a demonstrat asta la Universitatea College London: atingerea produsă de tine însuți/ însăți nu mai are efect, pentru că nu te poate lua prin surprindere.

Cu încrederea în noi înșine se întâmplă ceva asemănător: nu ne putem convinge ușor, „din interior”, că suntem grozavi.
Ne cunoaștem bine defectele, ezitările, momentele în care am dat greș. Vocea aceea din capul nostru știe exact unde să apese ca să ne submineze.
De aceea, încrederea reală nu vine niciodată dintr-o singură direcție. Vine din cel puțin două și merită să le înțelegem separat.

Cele două feluri de încredere

Primul vine din interior către exterior.
Psihologul Albert Bandura a numit acest fenomen „autoeficacitate” (self-efficacy) și l-a definit ca fiind convingerea pe care o ai despre propria capacitate de a reuși într-o situație anume. E o „stare de spirit” ce se construiește lent, din experiențe reale de reușită, din feedback primit de la oameni în care ai încredere, din felul în care îți vorbești ție însuți despre eșecurile trecute.
E o încredere legată de identitate: cine crezi tu că ești, ce ai reușit deja să faci, ce povești îți spui despre tine.

Al doilea vine din exterior către interior.
Aici intervine ceva mai puțin intuitiv: corpul poate influența mintea, nu doar invers. Doctor în psihologie la Harvard, Amy Cuddy a arătat, printr-un studiu devenit celebru, că oamenii care adoptă o postură deschisă și expansivă timp de câteva minute raportează un sentiment de putere mai mare decât cei care adoptă o postură închisă, care ocupă mai puțin spațiu.
(Partea despre modificările hormonale a fost contestată ulterior de alți cercetători, dar efectul psihologic, acela că postura îți schimbă felul în care te simți, s-a confirmat constant în studii independente.)

Actorii știu asta de mult mai mult timp decât psihologii.
În Method Acting, adoptată de nume mari ca Marlon Brando sau Robert De Niro se vorbește despre cum un costum, un mers anume sau un gest repetat pot construi, din exterior către interior, o stare pe care mintea o preia și o interiorizează.
Împrumuți temporar comportamentul unei persoane, până când corpul convinge mintea.
Am scris mai multe despre asta aici.

Ce poți face de azi ca să fii mai încrezător

1. Exersează: constant și cu atenție

Jucătorul de golf Gary Player spunea: „cu cât exersez mai mult, cu atât devin mai norocos.”
Pare o glumă, dar e o observație corectă, chiar și din punctul de vedere al probabilității matematice.
Și Malcolm Gladwell a popularizat ideea sub forma celebrelor „10.000 de ore” de practică.
Ericsson spune că poți să fii mai bun decât 95% dintre oameni într-un domeniu, dacă petreci 100 de ore într-un an pentru a face acel lucru – asta înseamnă cam 16 minute și 25 de secunde în fiecare zi. Dar să fie în fiecare zi 🙂
Încrederea din interior nu apare peste noapte. Apare din repetiție, din reușite mici acumulate, din dovezi concrete pe care ți le oferi de fiecare dată când reușești ceva ce înainte ți se părea greu.
Mă întorc și aici la James Clear care spune: „Fiecare acțiune pe care o întreprinzi este un vot pentru tipul de persoană care vrei să devii”.

2. Ocupă cât mai mult spațiu

Aici lucrezi din exterior către interior.
Înainte de un moment important, o prezentare, un interviu, o discuție dificilă, alege conștient o postură deschisă: umeri relaxați, spate drept, mâini și umeri relaxați.
Aș propune chiar ca, înainte de un discurs important, să stai undeva unde ești singur(ă) și să faci o serie de exerciții în care să ocupi cât mai mult spațiu. Ridică mâinile, extinde-le. Spune-ți că „ești în siguranță”, că „you got this”, lucruri care te ajută să poți să duci la capăt prezentarea pe care o ai de susținut.
De fapt, e un mod de a-i da corpului un semnal pe care mintea, mai devreme sau mai târziu, îl preia. Actorii fac asta pe scenă, iar tu poți face asta înainte să intri în orice „scenă” din viața ta.

3. Antrenează spontaneitatea prin improvizație

Improvizația funcționează pentru că elimină una dintre cele mai mari frâne ale încrederii: frica de a greși.
Într-un exercițiu de impro nu există răspuns corect sau greșit. E un joc cu multe necunoscute și mulți factori de stres, dar cu miză 0 (zero).
Nimic rău nu are ce să ți se întâmple. Cu cât te obișnuiești mai des să reacționezi fără să te judeci, cu atât se reduce teama de penibil, iar încrederea în capacitatea ta de a face față neprevăzutului crește.
Spontaneitatea, la fel ca vorbitul în public, se antrenează.

4. Împrumută, temporar, privirea altcuiva

Înconjoară-te de oameni care par să aibă încredere în ei și, în momentele tale de ezitare, întreabă-te simplu: cum ar reacționa persoana aceea acum?
Apoi încearcă reacția respectivă. Dă-ți voie, pentru câteva minute, să ai un comportament pe care încă nu-l simți complet al tău. De cele mai multe ori, comportamentul apare primul, iar sentimentul de încredere apare, ca o rezultantă.

Un asterisc aici: mimetismul funcționează ca un exercițiu, nu ca o identitate permanentă. Folosește-l ca pe o poartă de intrare către noi posibilități proprii ale tale, nu ca pe o soluție definitivă.

5. Discută cu cineva

Și da, nu ne putem gâdila singuri :).
Vorbește cu prieteni sau cu un coach despre aceste lucruri. Cere feed-back, întreabă publicul: „ce mai ții minte” (mai puțin „cum ți s-a părut?” sau „am fost bun?” etc.)
Am scris mai multe despre asta aici.

Încrederea în noi înșine nu ne vine niciodată complet din interior sau complet din exterior. Se construiește din ambele direcții, deodată.
Și dacă vrei un spațiu unde să exersezi ambele direcții: atât convingerea interioară, cât și postura, vocea, prezența – alături de un grup de cursanți și unde poți primi și feed-back profesionist, te aștept la Vorbește de bine.

Unde s-a mai vorbit de bine 🙂

Dezbatere în Parlament

Am fost recent în Parlament invitat de Mediawise Society, la o dezbatere pe legea care își propune să introducă Educația Media ca oră obligatorie în școli.

În ultimii doi ani am pregătit și am predat această materie la clasele VI-VIII de la Scoala Gimnazială Liberă Waldorf, ca expert într-un proiect pilot PNRR, alături de cei de la Ascendis și cu sprijin valoros de la cei de la Mediawise.

Mi-a venit în minte o reflecție pe care Caragiale o nota în 1900, în articolul „Atmosferă încărcată”: „Iau şi eu două [gazete]: una guvernamentală şi una opozantă. Sunt om care iubesc adevărul şi fiindcă-l iubesc, ştiu să-l caut.”
Mai bine de un secol mai târziu, exercițiul de a citi din două direcții opuse pentru a-ți construi singur o imagine a adevărului rămâne, probabil, cel mai simplu instrument de educație media pe care îl avem.

Ce a funcționat: să-i pun pe elevi să fie ei autorii mesajului, nu destinatarii lui. I-am rugat să creeze materiale de „propagandă pozitivă” și să experimenteze din interior cum se manipulează o știre.
Au înțeles mai mult despre dezinformare din exercițiul acesta decât din orice prelegere.

Cred că educația media reală înseamnă echilibru: limite venite din exterior + o busolă interioară a elevului.
Și mai cred ceva: profesorul de Educație media, ca profesie matură, încă nu există la noi. Avem specialiști media și avem pedagogi buni, dar rar se întâlnesc în aceeași persoană.

Mulțumesc mult, Nicoleta Fotiade pentru sprijinul de a avea un discurs echilibrat și care, în cadrul dezbaterii din Parlament a spus și asta: „un om care nu crede nimic e la fel de ușor de manipulat ca un om care crede totul sau orice”.

Tot punctul de vedere îl găsiți aici.

Până atunci, aștept să se formeze guvernul ca să pot să știu care gazete sunt guvernamentale și care de opoziție, pentru că și eu iubesc adevărul, dar e din ce în ce mai greu să-l caut.

———————————————

Lucrez cu elevi de peste 10 ani. Experiența aceasta am comprimat-o în două caiete de lucru pentru copii și adolescenți.
Să fie o vară de poveste!

Vacanța vorbitorului: pentru copii de 9-12 ani

→ 20 de misiuni captivante, structurate pe 4 săptămâni, cu badge-uri de colecționat și provocări de weekend.
Se fac împreună cu un adult din familie și nu necesită o pregătire prealabilă.
→ Plus un supliment de exerciții de dicție – 18 frământări de limbă, de la simple la complexe, pentru a le exersa împreună în familie.
Îl găsești aici. (format ebook)
Include un certificat de absolvire pentru cei care parcurg toate exercițiile.

Vocea ta vara asta: pentru adolescenți de 13-18 ani

→ 20 de exerciții organizate pe 4 teme: vocea, mesajul, prezența și discursul complet.
→ Plus un supliment de exerciții de dicție – 18 frământări de limbă, de la simple la complexe, pentru a le exersa împreună în familie.
Practic, accesibil, cu un jurnal de progres la finalul fiecărei săptămâni.
Îl găsești aici. (format ebook)
Include un certificat de absolvire pentru cei care parcurg toate exercițiile.