Despre povești și de ce ar trebui să le colecționezi
Răzvan Ropotan
August 2026
Anton Pavlovici Cehov, unul dintre cei mai importanți dramaturgi ai sfârșitului de secol XIX, nu și-a început viața ca scriitor. Era medic. Mai exact, medic de zemstvă, un fel de doctor de provincie, angajat de administrația locală pentru a merge din sat în sat și a trata oamenii acolo unde locuiau. Urca în trăsură, străbătea zeci de kilometri pe drumuri desfundate și ajungea în gospodării în care era primit ca un musafir, nu doar ca un doctor.
Cehov ajungea într-o casă de lemn sau de pământ, încălzită de o sobă, gazda insista ca doctorul să rămână peste noapte, fiindcă „dacă plecați acum, până la următorul sat vă va prinde noaptea”, o bunică povestea despre o rudă plecată la oraș sau altcineva spunea despre o întâmplare extraordinară din sat sau despre un moment important din viața proprie.
Cehov a înțeles foarte devreme că astfel de momente dispar repede. O întâmplare pe care astăzi o găsești extraordinară, peste o săptămână se estompează, iar peste un an aproape că nu mai există.
De aceea a început să poarte mereu asupra lui un carnețel în care își nota poveștile pe care le auzea sau întâmplările pe care le trăia chiar el, poate o expresie, o scenă, un personaj, un gest, o contradicție sau o întâmplare neobișnuită, toate ajungeau acolo. (Nici măcar carnețelul nu a rămas doar un instrument de lucru. A devenit el însuși sursă de inspirație: în Pescărușul, scriitorul Trigorin umblă pretutindeni cu un carnețel în care își notează idei și observații, exact așa cum făcea Cehov). El nu știa ce va deveni fiecare notiță. Unele nu au devenit nimic. Altele au înflorit, peste ani, într-o nuvelă sau într-o piesă de teatru.
De ce sunt importante poveștile
În 2000, psihologii Melanie Green și Timothy Brock au introdus conceptul de narrative transportation („transpunere în narațiune” – traducere proprie). Ideea lor este foarte elegantă: atunci când intrăm cu adevărat într-o poveste, nu doar că o înțelegem, ci devenim absorbiți de ea.
Atenția, imaginația și emoțiile noastre sunt concentrate asupra narațiunii, iar în această stare devenim mai deschiși la schimbarea credințelor și atitudinilor. În patru experimente diferite autorii au arătat în mod repetat că participanții care se simțeau „transpuși” în poveste adoptau într-o măsură mai mare convingeri compatibile cu mesajul acesteia și evaluau favorabil personajele.
Poveștile schimbă felul în care gândim tocmai pentru că suspendă, pentru o vreme, rezistența noastră obișnuită la argumente.
Magia unui exercițiu simplu
Mi-a luat mult timp să înțeleg că același obicei este folositor și pentru cineva care vorbește în public. Un discurs bun se hrănește din aceeași materie primă: oameni, întâmplări și observații. Acum aproape un an mi-am făcut și eu un astfel de loc în care adun povești. Nu le scriu integral. Ar dura prea mult. Le notez doar printr-un titlu suficient de sugestiv încât să îmi redea întreaga scenă atunci când îl recitesc.
„Familia Polgar și cum să devii un campion la șah.”
„Profesorul care și-a mutat catedra în ultimul rând.”
„Insistența lui Cato cel bătrân.”
„Merele și ethanolul – propagarea coacerii.”
„Fetița care dorea să scoată muzica interioară pe pian, la prima lecție.”
„Capcana lui Tucidide.”
„Mânăstirea Hozoviotissa si icoana Maicii Domnului care a ajuns singura la mal.”
Astăzi am strâns aproape trei sute de astfel de „povești”. Uitându-mă în urmă, mi-am dat seama că fără ele, multe dintre cursurile și prezentările mele ar fi fost infinit mai sărace.
Nu destinația, ci călătoria
Există însă ceva ce am descoperit abia după câteva luni. La început credeam că valoarea acestui exercițiu stă în faptul că îmi construiesc o arhivă de exemple la care pot reveni atunci când pregătesc un curs sau un discurs. Dar, pe măsură ce lista creștea, mi-am dat seama că adevăratul beneficiu apare cu mult înainte de a deschide documentul.
În clipa în care mă opresc din ceea ce fac și aleg să notez o poveste, se întâmplă ceva interesant: sunt obligat să reflectez asupra ei. De ce mi-a atras atenția? Ce are diferit? Ce spune despre oameni? Cu ce altă idee s-ar putea lega? În ce context aș putea să o folosesc? Nu durează mult. Uneori nici măcar un minut. Dar acel minut schimbă complet felul în care povestea rămâne în memorie.
Trăim într-o perioadă în care vedem probabil mai multe povești decât orice generație de dinaintea noastră. Deschidem telefonul și, în câteva minute, trecem prin zeci de vieți, întâmplări, interviuri, filme, documentare, newslettere și postări. Suntem înconjurați de narațiuni. Și totuși, peste două zile (uneori chiar după 5 minute), cu greu ne mai amintim vreuna dintre ele. Și asta nu pentru că nu au fost interesante.
Ci pentru că nu le-am oferit niciodată timpul necesar ca să devină ale noastre.
Cred că acesta este unul dintre cele mai mari paradoxuri ale epocii în care trăim: consumăm din ce în ce mai mult conținut și reflectăm din ce în ce mai puțin asupra lui.
Iar fără reflecție, aproape orice poveste – oricât de frumoasă ar fi – trece prin mintea noastră la fel de repede cum dispare un titlu într-un scroll infinit.
Din același motiv mi-a plăcut și ideea lui Craig Wortmann (profesor de vânzări și antreprenoriat la Kellogg School of Management, Northwestern University și autor al cărții What’s Your Story?, dedicată utilizării poveștilor în comunicare și leadership – a venit și în România la Brand Minds) de a construi un adevărat „Story Matrix”. El propune să nu păstrezi poveștile într-o listă haotică, ci să le organizezi pe teme: leadership, curaj, succes, eșec, umor, educație, creativitate, negociere, familie și așa mai departe. În felul acesta, atunci când pregătești un discurs despre un anumit subiect ai deja o colecție de experiențe și întâmplări din care poți alege.
Încep să cred că avantajul competitiv al viitorului nu va fi accesul la informație. Pot ruga un LLM să-mi genereze 300 de povești cu titlu după modelul de mai sus și el chiar să îmi servească asta. Toți avem acces la informație (aproape) infinită și, din ce în ce mai mult, la aceleași modele de inteligență artificială.
Diferența, cred eu, va fi dată de capacitatea de a observa ceea ce alții trec cu vederea și de a reflecta suficient asupra unei întâmplări încât să îi descoperim sensul.
Cum îmi notez eu poveștile
Nu cred că există un sistem perfect. Ideea e să fie unul pe care să-l poți folosi ușor.
Eu am încercat mai multe variante. Am scris în agendă (dar nu o aveam peste tot), apoi am folosit un document pe laptop (dar nu era disponibil decât acolo), iar în cele din urmă am rămas la un tabel în Google Sheet. Îl pot deschide de pe telefon atunci când sunt în metrou, de pe laptop înainte de un curs sau de pe calculatorul de acasă atunci când am nevoie pentru o prezentare. Am văzut că sunt oameni care folosesc aplicația Notes – și asta funcționează dacă o organizezi suficient de bine.
Apoi notez într-o coloană anume (am și eu o împărțire pe domenii cum sugerează Wortmann – ca să pot să le folosesc ușor sau să le găsesc repede) și fiecare rând conține doar câteva informații:
- un titlu suficient de sugestiv încât să-mi readucă în minte întreaga scenă;
- câteva cuvinte-cheie;
- sursa (unde am întâlnit povestea).
Poate ai observat că în newsletter-ul de astăzi am folosit câteva povești. Și ele fac parte din acel document 😊:
„Cehov și carnețelul lui”
„Storytelling Matrix – Craig Wortmann”
„narrative transportation – Timtohy Brock și Melanie Green”
Cursul de la care aflu cele mai multe povești
Dacă mă întrebi care este unul dintre lucrurile pe care le prețuiesc cel mai mult la întâlnirile Vorbește de bine, răspunsul meu este, firește, poveștile pe care le aflu de la ceilalți.
În fiecare săptămână, cineva aduce o întâmplare din viața lui: un cursant povestește despre o negociere dificilă, altul despre un profesor care i-a schimbat viața, altcineva despre o lecție învățată într-o călătorie sau despre o situație aparent banală care, privită cu atenție, ascunde un mecanism psihologic fascinant.
La sfârșitul unei întâlniri pleci cu propriul discurs îmbunătățit, dar și cu o serie de povești noi care îți lărgesc felul în care să privești lumea. Iar acesta este unul dintre motivele pentru care cred atât de mult în învățarea în grup. Într-o singură seară ai acces atât la experiența mea de trainer, cât și la experiențele tuturor celorlalți cursanți.
În luna august, pe lângă întâlnirea gratuită de probă pe care o oferim celor care vor să descopere cursul, toate abonamentele includ și o întâlnire bonus. Dacă îți dorești să începi să-ți construiești propria bibliotecă de povești și, mai ales, să înveți cum să le transformi în discursuri care rămân în mintea oamenilor, cred că luna aceasta este un moment foarte bun să ni te alături. Mai sunt doar două locuri.
În plus, primești și un template de story-matrix pe care să-l folosești atunci când îți notezi ideile.
Cunoști pe cineva care s-ar bucura să primească informații valoroase despre public speaking și comunicare? Trimite-i acest newsletter 📩
Cu prietenie,
Răzvan Ropotan
Fondator & Content Creator la Vorbește de bine
Facebook: Vorbește de bine
Instagram: Vorbește de bine
LinkedIn: Vorbește de bine
Hai să transformăm împreună comunicarea într-o experiență puternică și autentică!
