Vorbește de Bine #19
Dacă dorești să primești mail-urile Vorbește de Bine la timp, te poți abona aici.
Salut,
De niciunul, aș zice eu.
Dacă ai vorbit vreodată în fața unui public, sigur ai trecut prin asta: fie te-ai simțit copleșit și ai plecat cu gândul că „nu e pentru mine”, fie te-ai simțit ca un rockstar și ai crezut că ai cucerit lumea.
Ei bine, niciuna dintre extreme nu te ajută cu adevărat.
Azi vorbim despre cum să îți gestionezi ego-ul atunci când ieși în fața celorlalți și cum vorbitul în public te ajută să te cunoști mai bine.
Doi sabotori ai discursului tău:
1.Rușinea și autocritica excesivă – Dacă simți că ai eșuat, e ușor să cazi în capcana de a-ți spune „sunt praf”, „nu mă descurc”, „mai bine mă las păgubaș”, „treaba asta nu e pentru mine”. Dar vorbitul în public este o abilitate care se învață și se perfecționează, nu (doar) un talent înnăscut!
2.Orgoliul excesiv – Pe de altă parte, dacă primești aplauze și simți că ai fost extraordinar, ai grijă să nu cazi în cealaltă extremă. Cum spune Sir Toby despre Malvolio în A douăsprezecea noapte de William Shakespeare: „S-a îmbolnăvit de el însuși. Boala asta nu are leac.”
Dacă tu crezi că nu mai ai nimic de îmbunătățit, te oprești din evoluție. În plus, când suntem prea îmbătați de succesul propriu, pierdem din vedere adevăratele noastre caracteristici și tindem să ne vedem într-o lumină distorsionată, ceea ce ne poate împiedica să ne dezvoltăm în continuare.
————————————————————————————————
Ai primit acest mail pentru că ești înscris la Abonamentul Gratuit Vorbitor Start. Dacă vrei să treci la următorul nivel, te poți abona la Abonamentul Vorbitor PRO sau la Abonamentul Vorbitor MAESTRO – unde vei beneficia de cursuri de grup și/sau de întâlniri de coaching 1 la 1. Prima ședință este gratuită!
————————————————————————————————
Când vorbești în public, nu e (doar) despre tine
Nu e despre cât de bun ești, cât de bine te-ai descurcat sau cât de tare te-ai încurcat. Este despre mesajul tău și despre impactul pe care îl ai asupra celor care te ascultă. Publicul nu este acolo ca să te judece (și nici ca să te aplaude, știi ce zic?), ci ca să primească informație, inspirație sau claritate.
Așadar, în loc să te concentrezi pe ce ai făcut tu bine sau rău, întreabă-te: Ce a rămas cu adevărat în mintea oamenilor? Ce i-a ajutat? Ce i-a inspirat?
Dacă îți muți atenția de pe tine pe ceea ce ai de transmis, pe ceea ce ai de dăruit publicului, ceva magic se întâmplă: nu mai trebuie să demonstrezi nimic.
O parte din emoții se estompează, iar presiunea pe care o pui asupra ta se diminuează. Când te concentrezi pe valoarea pe care o aduci celorlalți, nu mai e vorba despre cât de bine arăți pe scenă, ci despre cât de mult ajuți. Iar asta îți oferă libertate și claritate în exprimare.
Soluția? Un audit corect după fiecare discurs
Privește fiecare prezentare ca pe o oportunitate de dezvoltare. Iată cum poți face o evaluare obiectivă:
✔ Auditul conținutului: Gândește-te dacă mesajul tău a fost clar și bine structurat. Ai folosit exemple concrete, povești, cifre sau metafore, analogii pentru a face ideile mai ușor de înțeles? Publicul a reținut ideea principală?
Dacă ai observat că anumite secțiuni nu au avut impact, vezi cum poți îmbunătăți claritatea și relevanța lor data viitoare.
✔ Auditul livrării: O idee bună nu are impact dacă nu este prezentată convingător.
Ai fost cu adevărat acolo, plin de încredere, conectat cu mesajul tău și cu publicul?
Asta face diferența. Când ești autentic și complet angajat, oamenii simt acest lucru și îți ascultă cu interes mesajul.
Te-ai simțit conectat cu publicul sau ai simțit o distanțare? Observă ce te-ar fi putut împiedica să fii mai prezent și mai autentic.
✔ Auditul mijloacelor tale de expresie: Analizează-ți tonul vocii, ritmul și volumul. Dicția ta a fost clară? Ai vorbit prea repede sau prea încet? Ai avut pauze bine plasate? Comunicarea non-verbală joacă un rol crucial.
Ai folosit gesturi care să-ți susțină mesajul sau ai fost rigid? Privirea ta a fost prezentă și deschisă sau ai evitat contactul vizual? O postură corectă și gesturile expresive te ajută să fii mai convingător și să transmiți siguranță.
Concluzii
Prin aplicarea celor trei tipuri de audit, poți găsi un echilibru sănătos între autocritică și autosuficiență.
O evaluare corectă te ajută să scapi de critica excesivă, pentru că îți oferă o imagine clară a progresului tău și îți arată concret ce ai făcut bine și ce poți îmbunătăți, fără a te demoraliza.
În același timp, te protejează de orgoliul exagerat, pentru că îți oferă o perspectivă realistă asupra abilităților tale și te ține ancorat în procesul de învățare continuă. Astfel, vei putea să te dezvolți constant, fără presiune inutilă sau autoamăgire.
📝 Ai abonament gratuit? Hai să trecem la nivelul următor!
Abordarea mea, ca formator acreditat, actor și profesor, este aceea de a te ajuta să stai departe atât de autoamăgire, cât și de autocritică. Pentru că eu cred că orice parcurs corect, bun, este legat în primul rând de autocunoaștere.
Adică să îți știi forța, limitele, să înțelegi cum să folosești autenticitatea, uneltele proprii și aspectele tale unice.
Prin exercițiu recurent, le putem face să strălucească și să ofere cât mai mult celor din jur. Nu trebuie să fim perfecți, ci să învățăm cum să ne punem în valoare unicitatea, cu naturalețe și încredere.
Dacă ești pregătit să îți dezvolți abilitățile de public speaking, abonează-te la planurile PRO sau Maestro. Vei avea acces la cursuri și sesiuni de coaching, precum și la resurse exclusive pentru a-ți structura discursul, îmbunătăți prezența, dicția, intonația și încrederea în vorbire.
Cu prietenie,
Răzvan Ropotan
Fondator&Content Creator la Vorbește de bine
Formator acreditat, coach, actor, profesor
